Îmi place la nebunie să călătoresc. Chiar de e un drum scurt, sau enervant de lung, sunt fascinată de călătorit. Alte locuri, alți oameni, alt eu.

Am trecut prin Brașov de nenumărate ori. Însă am petrecut prea puțin timp în oraș și doar o dată am avut ocazia să scot aparatul de fotografiat să fac două-trei poze. Deci, nu se pune!

Așa că la invitația soțului meu de a-l însoți până acolo, am zis da, hotărâtă să savurez câteva ore de…hoinăreală prin Brașov.

Iar când am aflat că urma să mergem cu trenul – ce bucurie!!!

Nu am mai mers de vreo 10 ani cu trenul la noi. Și am niște amintiri așa frumoase despre călătorii și aventuri la care acest mijloc de transport a fost părtaș!

813A1979

I Drumul

Depănarea amintirilor a fost lăsată pe mai târziu pentru că acum era mai presant să găsim linia de la care pleca trenul și să cumpărăm câte ceva de mâncare pentru cele câteva ore de drum. Însă nu m-am putut abține și am observat câteva detalii:

  • locul pare mai civilizat. Știu că îmi era teamă și pe alocuri scârbă să am de-a face cu gara mai demult. Acum este curat și nu am observat nici o persoană dubioasă. Am achiziționat bilete de la un aparat. Bravo, CFR!;
  • e drept că era o zi din timpul săptămânii, dar atmosfera pe care o știam eu era de agitație maximă și aglomerație iar acum erau câțiva oameni în tot locul. Pare că nu prea multă lume folosește trenul;
  •  aspectul Gării este dezolant: un loc cu o așa istorie, cu un aspect așa elegant la origine, este tratat cu neglijență și astupat de buticuri cu afișaje țipătoare în timp ce fisurile și crăpăturile indică nevoia de reabilitare!

Călătoresc adesea cu trenul în alte țări iar unele din gările lor sunt adevărate bijuterii! Cu puțin efort, putem ajunge și noi acolo. Sau re-ajunge.

Unde e panoul?

Clasicul panou central cu afișajul trenurilor a dispărut! Câțiva domni cățărați pe niște scări și firele atârnate în locul rămas gol păreau că știu despre ce e vorba. Noi nu. Ne-am uitat zăpăciți în jur și am dat de un ecran mic LCD unde erau afișate sosirile și plecările.

Cât despre mâncarea pentru drum…Doi mofturoși ca noi, ce mănâncă salate și nuci ar face bine să își facă pachetul de acasă! Prin gară e plin de junk food și ronțăieli totaaaal nesănătoase. Am sfârșit prin a lua salatele acelea anoste de la Mac. Yep!

Câteva persoane au apucat să urce pentru a vinde sau a mai cerși înainte ca trenul să anunțe că…am pornit!

Plecarea a fost la fix ora indicată. A fost foarte punctual trenul pe tot parcursul.

Drumul a fost dual ca trăiri. Dulce-amar. Pe de o parte mă bucura frumusețea naturii. Pe de alta mă întristau micile detalii care îmi săreau în ochi: o casă frumoasă în paragină, o alta împopoțonată și nouă lângă ea, gunoiul aruncat în râu, gări elegante și impunătoare odată, degradate și parazitate de aceleași buticuri cum văzusem la sora lor mai mare din București. Și cel mai rău m-a atins că dincolo de granițele orașului, apare acea sărăcie ce se vede cel mai dureros pe chipurile oamenilor.

Am ajuns la Brașov cu acest amestec de gânduri-emoții contrastante. Iar odată coborâți din tren, parcă mai greu atârna talerul cu degradare și paraziți: oamenii par mai săraci aici, locul e mai murdar. Între șină și peron era un cordon alb de mucuri de țigară!

813A2150

II Brașov

Atac cu pozitivitate și zic să o iau de la 0. Să las deoparte gândurile și emoțiile de pe drum pentru a nu îmi știrbi bucuria de a fi în oraș.

Victor pleacă la treburile lui iar eu rămân singură. Ce vreau să fac? Unde merg? Hotărăsc rapid că în centru.

De câte ori călătoresc, îmi place să simt locul, să iau contact cu viața așa cum se desfășoară ea pe noile coordonate. Așa că merg în stația de autobuz. Întreb la „biletărie” ce ajunge în centru, iau bilet și urc în autobuz.

Îmi place amestecul de oameni: câțiva turiști străini cu desagele lor, puțin nesiguri de unde urmează să coboare, câteva doamne în vârstă cu plase de la piață, nepoata uneia dintre ele, rușinoasă, se așează doar când bunica insistă și câțiva liceeni. La un moment apare un controlor binedispus care pălăvrăgește ba cu bunica, ba cu o domnișoară despre tatuajul ei. Nici un clandestin pe cursă! 🙂

Ajungem în centru și cobor.

813A2016

Mă plimb o perioadă pe străzile apropiate fără o țintă anume iar apoi îmi amintesc că nu am vizitat niciodată Biserica Neagră. Merg spre ea. Exteriorul era în restaurare, iar în interior nu se fac poze. La naiba! Însă rămâne experiența! Este un loc pe cinste!

813A2010

Mai apoi, învârtindu-mă prin Piața Sfatului văd un afiș cu Regele Mihai pe clădirea Muzeului de Istorie și zic să intru. La intrare, era organizată o mini-expoziție dedicată regalității: prilej scurt să privesc la eleganța ținutelor și mai ales la grațiozitatea Reginei Maria.

813a2024-e1527689961871.jpg

Iau bilet și doamna, văzând aparatul foto de la gâtul meu îmi spune că se plătește taxă separată. Eu zic că nu voi face poze.

Însă odată intrată, datele se schimbă. Erau de fapt multiple expoziții: una, legată de istoria Brașovului, una legată de comunismul în Brașov și mișcarea revoluționară din 1987, iar o a treia, cea dedicată Regelui.

După ce fac turul acestor 3 expoziții mă întorc să plătesc taxa. Nu puteam să nu surprind câteva cadre, erau de neratat, iar preferata mea a fost cea dedicată comunismului. Extraodinar de bine documentată!

Unele lucruri îmi erau familiare: sticla de lapte, containerul pentru mâncarea de acasă, bibeloul-pește sau revista „Șoimii patriei”. Alte lucruri îmi erau puțin familiare, sau îndepărtate: faptul că a existat această revoltă a muncitorilor de la uzina Brașov sau detalii despre ea. Însă total străin mi-a fost numele de Orașul Stalin. Sau propaganda nebună pentru a rescrie traseul istoric și identitatea acestui oraș. (!!!)

M-au impresionat profund: ușa de la o celulă de detenție din Jilva, hainele deținuților și materialele propagandistice cu „Orașul Stalin”.

Am plecat de acolo, nu doar mai conștientă de trecutul acestui loc numit Brașov, dar și oripilată – încă o dată – de monstruozitățile comise de regimul comunist.

Și, bineînțeles, recunoscătoare pentru acest Rege blând al nostru.

 

III Retragerea

Am mai avut timp de o plimbare scurtă. Pe parcursul ei, am dat de un cort al celor ce adună semnături pentru „Fără penali în funcții publice„, am semnat iar apoi am respirat un pic de aer curat la altitudine unde am „vânat” câteva plante fotogenice.

Atât mi-a fost vizita!

Scurtă și intensă!

IV Impresii

Drumul spre casă, iar prilej de gândit.

Scurta incusiune în trecutul Brașovului a făcut ca la drumul spre București, casa în paragină sau cea împopoțonată, gunoiul din râu sau gările dărăpănate să nu mai îmi sară în ochi. Nu e vorba că nu le mai vedeam, doar că vizita la muzeu mi-a arătat altceva, ceva dincolo de lumea asta a concretului în care clădirile se încăpățânează să se degradeze iar oamenii sunt prea des atât de gheboșați de propriile destine ca să se opună.

Vizita la Muzeul de Istorie mi-a reamintit de curajul, stoicismul, solidaritatea, speranța, umanitatea generației dinaintea noastră. Mi-a reamintit că oricât de grele ni se par vremurile prezente, ele sunt mai bune ca cele trăite de ei. Așa că am plecat profund recunoscătoare celor din generația Stalin care au păstrat calea dreaptă. Și empatică cu suferința lor.

Călătoritul zic eu, se desfășoară în afara și înauntrul nostru. Pașii pe care i-am făcut în afara mea, i-am făcut și spre mine. După doar o zi, sau câteva ore chiar, simt că sunt o altă persoană, nu diferită de ceea ce eram, ci mai…bună, mai cultă, mai umană.

Tot ce e nevoie, este să te lași pe tine și ceea ce cunoști deoparte pentru a vedea lumea, pe alții, ce este diferit, ce vă unește, iar la final, când îți vei reaminti de tine, vei fi …un tu mai grozav chiar!

De aceea, eu, când călătoresc:

813A1990

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns