Una dintre temele recurente ale perioadei de criză planetară pe care o traversăm este relația pe care o avem cu natura. Există opinii ale unor persoane avizate care susțin că atitudinea nesăbuită și agresivă a oamenilor față de habitatele animalelor sălbatice și implicit față de animale este implicată în criza asta. Că dacă nu am intra peste teritoriile lor și așa reduse nu am fi ajuns aici. Și tot de acolo provine și avertismentul că dacă vom continua la fel, eventualele viitoare consecințe negative asupra umanității sunt de neestimat.

Mi-am dorit să vorbesc cu un om care pare că și-a revizuit de mult relația cu Natura.

Născută în Lisabona, după ce a bifat toate cele promovate de societate ca aducătoare de fericire, Filipa a constatat că fericirea promisă întârzie să apară. Așa a hotărât să renunțe la țara natală, la siguranța slujbei și confortul orașului și să se mute în România – locul de baștină al soțului ei Claudian Doboș. Cei doi trăiesc de ani buni în noua lor casă – comunitatea Aurora, promovând grija pentru Natură și vietățile pe care le găzduiește.

Ciudata lunii este Filipa Simoes.

Ciudații sunt aceia care sfidează probabilitățile, șansa, soarta și își croiesc propriul drum pornind de la o idee, de la un vis, de la niște convingeri de nestrămutat.

Seria de interviuri Ciudații pune accentul pe acești oameni pentru a îi descoase și a afla: Ce anume îi motivează? De ce nu renunță? De ce nu emigrează? Ce anume le oferă satisfacție în ceea ce fac? Care e partea nevăzută a muncii lor? Ce înseamnă succesul pentru ei? Oare dacă ar fi să vorbesc cu suficienți „ciudați” aș ajunge la o aceeași rețetă a succesului lor? Ce am putea câștiga din poveștile lor?

Citește interviul și inspiră-te pentru o viață trăită cu bine!

A.A.: Care e povestea ta? Care au fost momentele de turnură ale drumului tău de până acum? Momentele în care ai luat o decizie, în care ceva s-a schimbat în viața ta?

F.S.: M-am născut în Lisabona, unul dintre cele mai frumoase din Europa.  Am avut o copilărie fericită și o adolescență plină de aventură.

Pentru că a fost mereu important pentru mine să fiu înconjurată de frumusețe și scop, am absolvit o facultate de design. 

De-a lungul vieții mele până acum, am avut acces la tot ceea este considerat de modelele din societate ca însemnând fericirea: o carieră de succes, o căsătorie reușită, un apartament decorat frumos în centrul orașului, bani ca să pot călători în orice colț al lumii, mese în restaurante lăudate, petreceri cu prietenii, o garderobă plină de haine la modă. 

„Cu toate astea, nu eram fericită pe deplin. Orice făceam, exista mereu acel sentiment de gol pe care o pereche de pantofi sau o rochie scumpă nu îl puteau umple.”

Unul din punctele de turnură a fost când am început să-mi pun întrebări legate de ce înseamnă fericirea. Se întâmpla acum 15 ani și totul a apărut din senin, mai întâi silențios, apoi din ce în ce mai  puternic. 

Contrar a ceea ce se (poate) crede, pe soțul meu l-am întâlnit într-un club faimos din Lisabona, nu la un retreat de meditație. (râde)

Încă de la început, conversațiile noastre sfârșeau pe teme legate de „sensul vieții”. Vorbeam ore în șir, uneori toată noaptea. Iar dimineața, eram așa somnoroasă că abia reușeam să merg la muncă.

Un moment fericit: râzând cu soțul meu în afara bisericii, la nunta unui prieten

În acea perioadă, un cuvânt părea că apare peste tot: meditația.  Fiecare carte, fiecare film, fiecare articol pomeneau de meditație. 

M-a intrigat și am devenit curioasă. Într-o noapte, la un teatru de teatru de vară, eu și soțul meu am fost invitați în culise și am discutat cu unii dintre actori și membri ai echipei. La un punct, discuția a devenit prea ezoterică pentru gustul meu și am zis:

Toate bune, dar eu vreau să învăț să meditez.

Sunt timidă de fel așa că și eu și soțul meu am fost uimiți de hotărârea cu care am afirmat asta. De unde venea treaba asta??? 

După o perioadă de liniște, a venit o fată spre mine și mi-a zis:

Uite, eu am făcut un curs de meditație acum câteva luni. Se numește Vipassana, după modelul insuflat de S.N. Goenka. E un curs cu cazare de 10 zile pe care le petreci în liniște absolută. Poate e ce cauți.

A doua zi, am cercetat despre asta. Era august și următorul curs urma să fie în octombrie. „Perfect” gândesc. 

Am aplicat împreună cu Claudian și am fost acceptați. Soțul meu a fost nevoit să renunțe în ultimul moment din motive profesionale iar eu ezitam. Până la urmă, m-am hotărât să merg singură. 

A început cursul. Eram 80 de oameni, plus asistenții și faciliatorii. La sfârșitul primei zile am zis „Asta e nebunie pură. Eu plec de aici!”. Dar, pentru că nimeni nu pleca, nu am vrut să fiu prima. Am fost mereu încăpățânată. (râde) Mă bucur că nu am renunțat. Am dus cursul până la capăt. 

Acesta a fost punctul de turnură. A fost probabil cea mai dureroasă și minunată experiență din viața mea. Mă gândeam:

„Cum o să le spun soțului meu, prietenilor, colegilor și familiei că astea 10 zile au fost coșmarul absolut, dar în același timp cele mai grozave experiențe din viața mea?” (râde)  

Cu Claudian a fost simplu. I-am zis: „Trebuie să mergi. Nici să nu te gândești să nu. Fă-o.” El a mers la un curs în Spania și l-a terminat acolo. 

Asta se întâmpla în 2008/2009. De atunci, meditația Vipassana a devenit parte din viețile noastre și nimic nu a mai fost la fel. Orice concept pe care îl avusesem anterior despre fericire și libertate s-a schimbat complet și a trecut de la noțiuni abstracte la lucruri concrete și tangibile.

Cel mai prețios dar primit: să pot vizita locul unde Budha a atins iluminarea
În poză e centrul Vipassana din Bodh Gaya, India.

În 2012, am simțit că viața la oraș nu mai era sustentabilă pentru noi și nevoia de a avea o carieră devenise fără înțeles. Ne doream să fim aproape de Natură și să trăim o viață simplă, cu un scop mai înalt, poate chiar cu alții cu același vis ca noi cu care să formăm o comunitate. 

Am început prin a căuta teren în Portugalia sau ne mai gândeam noi la a trăi într-un sat Eco (Ecovillage) dar nimic nu ni se potrivea. 

Claudian e român dar trăise mulți ani în Portugalia. Nu se mai gândea să revină în România dar destinul a vrut altfel. După 13 ani de trăit în afara țării mamă, a fost nevoit să revină pentru niște acte și detalii profesionale. Dintr-o dată, totul începea să se petreacă în România.

Am găsit un teren frumos iar în 2013 ne-am mutat aici, hotărâți să demarăm un proiect educațional – un centru pentru sustenabilitate și practici regenerative care vizau ecosistemele naturale dar și sociale. Totodată, ar fi funcționat ca un centru rezidențial pentru un stil de viață cu impact minim asupra mediului. 

Cam asta e pe scurt povestea proiectului Aurora Community și a locului unde trăim azi. 

A.A.: Te consideri un om de succes? În ce constă pentru tine succesul?

F.S.:

„Pentru mine succesul e dat de nivelul de fericire, împlinire și scop al vieții, nu de bunurile acumulate, bani sau carieră.”

Nu știu dacă sunt fericită. Nu cred că am ajuns acolo încă, dar viața mea are cu siguranță scop acum. Dacă te uiți așa, pot spune că „da, sunt un om de succes.

Ce mă face fericită: Zara, labradorul nostru în vârstă de 10 ani, adoptat la 4 ani ai ei
Aici, purta prima coroniță făcută de mine

A.A.: Ce super-puteri ai? Sau ce calități? 

F.S.: Super-puterea mea este că fac lucrurile să se întâmple. Trebuie să fiu atentă cu gândurile, cuvintele, acțiunile și intențiile mele astfel încât să nu fac din greșeală să se întâmple lucruri nenecesare. (râde)

A.A.: Ce convingere te motivează? 

F.S.: Cred că e posibil să fii fericit/ă. Cred că putem să trăim în pace și armonie. Că diferențele dintre noi ne fac mai bogați și mai frumoși. Faptul că avem aceeași viziune sau vise nu înseamnă că suntem mereu de acord. 

„Conflictele există și vor exista. Provocarea nu e să eliminăm umbrele și dificultățile, ci să le îmbrățișăm curajos, să ne înfruntăm fricile, durerea și rușinea. Când ni se oferă șansa de a ne deschide pe noi înșine cu încredere și compasiune, pentru a descoperi ceea ce suntem cu adevărat, se întâmplă miracole.”

A.A.: Care e obiceiul care te-a adus azi aici? În punctul în care ești?

F.S.: Chiar nu știu ce m-a adus aici 😀

Sunt multe lucruri din viața mea pe care nu le înțeleg complet. Sunt atâtea povești, atâția oameni cu care m-am intersectat, atâtea experiențe, alegeri pe care le-am făcut la modul conștient sau nu. Emoții exprimate sau nu. Tot ce am făcut și ce nu am făcut, ce regret și ce aș fi putut face diferit. Totodată m-au adus până aici și m-au făcut cine sunt și poveștile străbunilor mei. 

Nu e ceva rațional, linear sau de înțeles. Am renunțat la a mai încerca să înțeleg totul și să găsesc răspunsuri la toate întrebările. Meditația îmi dă răspunsurile. Nu există întârzieri sau accelerații. Totul se întâmplă la timpul potrivit.

Practic zilnic yoga și meditație și ele îmi oferă sentimentul de plenitudine. La fel o fac plimbările prin natură, să am grijă de grădina de legume, să îmi produc mâncarea singură. Toate îmi aduc mare satisfacție.

Încet mă deprind să observ ce îmi aduce viața. Și să apreciez. Nu am de fapt control asupra mai nimic. Așa că am renunțat la a mai planifica prea mult și la a încerca să fac ce vreau. Când planific prea mult, lucrurile se întâmplă diferit și generează frustrare. E un consum enorm de energie pe care prefer să o păstrez și să o îndrept în direcții mai utile și creative.

Magnolie plantată acum 6 ani ce nu înflorea
Anul trecut, la 1 an după moartea tatălui meu, care iubea magnoliile, a înflorit pentru prima oară
Semnul cerut de mine că tata este bine

A.A.: La ce ai renunțat ca să obții ce ai obținut?

F.S.: Am renunțat la confortul orașului și la siguranța unei slujbe. Faptul că am ales să îmi schimb viața voluntar nu înseamnă că a fost mai ușor. Am fost nevoită să părăsesc zona de confort, să îmi înfrunt toate nesiguranțele, să mă împrietensc cu frica și efortul. În timp, devine noua normalitate. 😀 

A.A.: Care e lucrul pe care nu ai putea să îl faci niciodată ca să obții ce vrei?

F.S.: Să fac pe alții să sufere la modul conștient. 

A.A.: Cu ce gând te trezești dimineața?

F.S.: Îmi promit că mâine mă trezesc mai devreme. 

A.A.: Cu ce gând adormi?

F.S.: Îmi promit că mâine mă trezesc mai devreme. (râde) 

A.A.: Care e o expereință negativă fără de care nu ai fi cine ești?

F.S.:  Dacă nu s-ar fi terminat relațiile din trecut, nu aș fi putut începe călătoria asta fantastică alături de soțul meu. 

A.A.: Ce i-ai spune Filipei copil?

F.S.: E în regulă să simți frică, tristețe sau furie. Nu e nimic rău în asta. Poți să folosești emoțiile în moduri pozitive și să le manifești în siguranță.

A.A.: O variantă a ta în vârstă ce ți-ar spune?

F.S.: Va fi bine. 

A.A.: Ce-ți face ochii să sclipească? 

F.S.: Cele mai simple lucruri: să văd câinele cum dă din coadă, să văd primăvara revenind după lunga iarnă, să văd plantele germinând, să aud păsările cum cântă după ploaie, culorile toamnei, să urmăresc cum ninge, mirosul pâinii proaspăt scoasă din cuptor, să mă uit la stele într-o noapte senină.

A.A.: Ce modele ai avut?

F.S.: Bătrânii.

Esența mea: natura

A.A.: Ai fost sprijinită de-a lungul timpului? 

F.S.: Da. Și în mod interesant, am fost mai degrabă sprijinită de cei care m-au criticat cel mai mult. 

A.A.: Ai fost contestată?

F.S.: Pentru că sunt foarte încăpățânată, de obicei când cineva zice: „Nu cred că va merge” atunci dau totul. (Râde)

A.A.: Ce îți spui când o dai în bară?

F.S.: Îmi amintesc un citat de-ale lui Ram Dass: “Cum ar fi, dacă să nu primești ce vrei e mai interesant decât să primești ce vrei?

A.A.: Ce planuri ai referitoare la România? Rămâi? Ești acasă aici? 

F.S.: Am câteva proiecte în care sunt implicată aici în România dar și în Portugalia. Însă casa mea e acum în România și nu intenționez să plec curând.

A.A.: Ce îți oferă satisfacție în ceea ce faci?

F.S.: Să termin ce am început. 

A.A.: Care e partea nevăzută a ceea ce faci?

F.S.: Dificultatea până am învățat să fac focul cu lemne pentru ceaiul de dimineață. Sau să aduc apă de la izvor iarna. Să urc dealul cu ghizdanul plin de cumpărături când mașina s-a stricat. Timpul petrecut în fața computerului. Toate excursiile în liniște deplină, exercițiile de yoga și meditația. Întâlnirile și cunoștințele. Viețile transformate de sesiunile pe care le susținem. Oamenii care mă sprijină chiar dacă nu m-au cunoscut personal. Toți copacii pe care nu am să trăiesc să îi văd maturi. Toate vietățile care locuiesc în pădure și beneficiază de grija pe care i-o purtăm. la fel cu generațiile ce vor veni după ele. 

A.A.: Care e visul tău cel mai mare? 

F.S.:

„Îmi doresc ca toată lumea să realizeze că atunci când rănești pe alții, te rănești pe tine. Dacă vrem să vindecăm planeta, societatea și pe noi înșine, trebuie să înțelegem asta.  Doar atunci putem începe să construim o lume a cărei frumusețe să o egaleze pe cea din inimile noastre.” 

***

Ce mai învârte Filipa? Unde o poți găsi?

Aurora Community, Romania – centru educațional pentru sustenabilitate și centru rezidențial pentru un stil de viață cu un impact minim asupra planetei

Terra Livre Association, Romania – comunitate angajată în conservarea regenerarea și managementul terenurilor naturale;

Terra Agora Foundation, Portugal – și-au propus să transforme lumea într-una în care pădurile nu au nevoie să fie salvate;

GOM, Meditation Design – unde poți găsi perne, haine și accesorii pentru meditație;

– Aurora Selection – aici poți găsi produse de calitate ale comunității Aurora: ceaiuri, uleiuri, semințe, legume uscate, gemuri;

Arise Education – care facilitează o nouă pradigmă în educație.

Cu bine,

Arina.

Lasă un răspuns