Cu ce te-ai gândi că se ocupă cineva care a absolvit Managementul în cadrul ASE-ului? Iar dacă mai adăugăm studii postuniversitare în Managementul Afacerilor sau al Proiectelor? Și dacă am adăuga la toate astea faptul că persoana este partener într-o companie ce activează în zona IT?

Dacă o întrebi pe ciudata lunii cu ce se ocupă, ea va răspunde că este inițiatoarea și liderul Asociației MAME, a cărei misiune este să ofere ofere sprijin copiilor cu boli grave și familiilor acestora.

De mai bine de 10 ani, Maria asta face. În felurite moduri: donat de aparatură medicală Spitalului Fundeni, de care beneficiază peste 10 000 de persoane anual, dintre care 500 copii, desfășurare de campanii antibullying prin școli pentru sprijinul copiilor cu afecțiuni grave, sau chiar prin înființarea Centrului Steluțelor, locul unde copiii primesc în mod direct consiliere, terapie și sprijin prin metode consacrate sau inovative respectând standarde internaționale.

Cum așa?

Lupta proprie cu cancerul și învingerea lui în două rânduri au determinat-o pe invitata mea din această lună să înființeze o asociație care să sprijine oamenii ce se luptă cu afecțiuni grave. 

Ciudata lunii este Maria Culescu

Ciudații sunt aceia care sfidează probabilitățile, șansa, soarta și își croiesc propriul drum pornind de la o idee, de la un vis, de la niște convingeri de nestrămutat.

Seria de interviuri Ciudații pune accentul pe acești oameni pentru a îi descoase și a afla: Ce anume îi motivează? De ce nu renunță? De ce nu emigrează? Ce anume le oferă satisfacție în ceea ce fac? Care e partea nevăzută a muncii lor? Ce înseamnă succesul pentru ei? Oare dacă ar fi să vorbesc cu suficienți „ciudați” aș ajunge la o aceeași rețetă a succesului lor? Ce am putea câștiga din poveștile lor?

Citește interviul lunii și inspiră-te pentru o viață trăită cu bine!

A.A.: Care e povestea ta? Care au fost momentele de turnură ale drumului tău de până acum? Momentele în care ai luat o decizie, în care ceva s-a schimbat în viața ta?

M.C.: Am crescut în București, în cartierul Tei, într-o casă veche înconjurată de verdeață, flori și copaci, într-o familie numeroasă cu cinci copii, eu fiind cel mai mare. 

Am avut o copilărie încărcată cu multă joacă, bucurie, vacanțe în Ardeal la bunici, dar și cu responsabilități, fiindcă mi-am dorit să fiu un sprijin real pentru părinții mei. Deseori m-am implicat în treburile casnice și am avut grijă de frații mei. 

Am fost un copil vesel și extrem de atent la mediul înconjurător.

„Stăteam ore în șir să admir cerul înstelat în nopțile de vară, iar ziua îmbrățișam copacii, îngrijeam florile din curte, salvam gândacii din bucătăria mamei și aveam grijă să pun frimituri de pâine și apă păsărelelor ce poposeau în curtea noastră.” 

Am făcut și sport, gimnastică ritmică, karate și șah. 

Am avut un jurnal în care scriam, săptămânal. Și dansam foarte mult.

Partenerul meu în afaceri și în viață – Alex Culescu – soțul meu

Cu școala am avut o relație specială. Mi-a plăcut. Mi-am iubit profesorii și colegii. Am parcurs cei 12 ani, iar după ce am promovat cu brio examenul de Bacalaureat, fiindcă mă remarcasem deja ca având o fire extrem de justițiară, am crezut că facultatea de Drept este ceea ce am nevoie. 

Însă, după 2 ani de studii, mi-am dat seama că nu o să îmi placă să stau prea mult prin sălile de tribunal și, prin urmare, am hotărât să nu o mai termin. 

„Aveam 20 de ani și o mică afacere proprie, un magazin de cartier în care vindeam diverse produse de îngrijire corporală.” 

Așa că, având spirit de antreprenoare, am ales facultatea de management din cadrul Academiei de Studii Economice București. Au urmat 4 ani, în forță, după care am continuat cu un master, la Finanțe Bănci și Asigurări care a durat 2 ani. Am mai făcut apoi două postuniversitare, de câte 1 an, unul în Management Bancar și unul în Managementul Proiectelor. 

După aceea, am mai făcut încă 2 ani de studii aprofundate în Managementul Afacerilor. În total: 24 de ani de școală. 

Și nu m-am oprit! Am continuat cu diverse cursuri de perfecționare, dezvoltare personală, traininguri și workshop-uri. 

La un moment dat am luat decizia de a deschide, împreună cu Alex, soțul meu care este informatician, o firmă ce oferă servicii în domeniul IT. Și, astfel, de 12 ani îmi desfășor activitatea într-o cu totul altă zonă, cu totul diferită față de cea în care am studiat ani în șir. 

Cu toate acestea, consider că mi-a fost extrem de utilă formarea în managementul afacerilor pentru tot ceea ce am făcut în zona antreprenorială.   

„În urmă cu 11 ani am fost diagnosticată cu cancer. Când am primit vestea, am avut senzația că întreaga lume s-a năruit în jurul meu. Nimic și nimeni nu m-a pregătit pentru așa ceva! A fost cumplit de greu.” 

Aveam 34 de ani, 2 băieți minunați și un soț protector și iubitor, alături de care munceam în firma noastră din domeniul IT. Credeam că viața ne era intrată pe un făgaș normal. 

Când ai sănătate, poți avea totul

Ne doream să mai dăm naștere unui copil, în speranța că vom avea și o fetiță, însă nu a fost să fie.
A urmat o perioadă grea cu multă durere și nenumărate stări de rău care îmi afectau psihicul și mă determinau să mă gândesc cu teamă la viitor. 

Am suportat tratamente dure, intervenții chirurgicale și spitalizări îndelungate, însă starea mea de sănătate nu se îmbunătățea. 

Așa că am luat hotărârea de a pleca la o clinică în străinătate, unde am beneficiat de un tratament de radioterapie extrem de performant, Cyberknife, ce nu era disponibil la momentul respectiv în România. 

La scurt timp după tratament am primit vestea că boala a intrat în remisiune completă și că voi fi bine. 

Ziua în care am aflat acest lucru, cu siguranță a fost cea mai fericită zi din viața mea.

Îmi vine să râd și acum când îmi amintesc de aceea stare. 

Am plecat de la clinica respectivă atât de extaziată, încât zâmbeam trecătorilor pe drum, săream în sus de bucurie, mângâiam copacii și vorbeam cu păsările. 

„Acela a fost momentul de turnură a drumului meu prin viață.

Atunci am hotărât că îmi voi dedica viața pentru a ajuta oamenii care luptă cu o boală gravă. ”

Am ajuns în România și în zilele următoare am depus actele pentru a înființa o organizație nonprofit prin care să derulez proiecte și campanii în beneficiul acestora. 

Un moment fericit alături de familie: ne-a prins ploaia la mare 😛

Așa a luat naștere Asociația M.A.M.E. în cadrul căreia de mai bine de 10 ani sunt alături de copiii și tinerii grav bolnavi, oferindu-le gratuit servicii de sprijin și recuperare psiho-socio-medicală, dar și sprijin financiar pentru plata unor tratamente sau investigații medicale ce nu pot fi efectuate la noi în țară. 

Dedic cunoștințe, timp, bani și alte resurse pe care le am la dispoziție pentru a reuși să ajut cât mai mulți oameni aflați în nevoie. 

A.A.: Te consideri un om de succes? În ce constă pentru tine succesul?

M.C.: Nu mă consider un om de succes. Mai degrabă vreau să cred că sunt un om de valoare, ceea ce este o mare diferență. 

Omul de succes este un produs modern, o boală a societății de azi și ține mai mult de notorietate. Cum apare, aşa şi dispare. 

Însă oamenii de valoare sunt modeşti, discreți şi lipsiți de dorința de epatare. Iar valoarea este singura care străbate timpul. Automat, valoarea poate aduce şi succesul, dacă alegi să devii cineva public.

„Consider că nu mă aflu în concurență… sunt aici să îmi găsesc propriul sens, care să mă facă să fiu fericită și mulțumită de felul în care îmi trăiesc viața. ”

În 2017 am luat premiul II la Gala Sociețății Civile pentru campania de prevenire a bullyingului împotriva copiilor cu boli cronice sau dizabilități

A.A.: Ce super-puteri ai? Sau ce calități? 

M.C.: Superputerea mea este empatia. Simt și-mi pasă foarte mult de cei din jur. Am capacitatea de a înțelege și de a simți emoțiile și gândurile unei persoane, ca și cum le-aș trăi eu. Aaa, și am și un spirit jovial și optimist în ciuda tuturor întâmplărilor prin care am trecut.

A.A.: Ce convingere te motivează? 

M.C.: Tu trebuie să fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume – este un citat lăsat omenirii de Ghandi și pe mine mă motivează puternic. 

„Cred cu tărie că avem puterea de a-i influența în bine pe ceilalți prin atitudinea, cuvintele și gesturile noastre.

Avem capacitatea de a schimba lucrurile pe care ni le dorim altfel, prin exemplul personal.”

A.A.: Care e obiceiul care te-a adus azi aici? În punctul în care ești?

M.C.: În fiecare zi din viața mea am fost perseverentă și am mers mereu înainte, în ciuda dificultăţilor sau a obstacolelor apărute în drumul pe care l-am parcurs către atingerea obiectivelor. 

Esența mea este copilăroasă 🙂

În cazul meu, perseverenţa a devenit un obicei esențial și un dar minunat pe care l-am utilizat în mod natural. M-a ajutat să privesc fiecare obstacol ca pe o provocare, o oportunitate nouă de dezvoltare și creștere. Și, astfel, am ajuns în punctul în care mă aflu astăzi.

A.A.: La ce ai renunțat ca să obții ce ai obținut?

M.C.: Ca să îmi pot atinge obiectivele, de multe ori am fost nevoită să sacrific anumite resurse. Dintre toate, cel mai rău îmi pare de timpul pe care l-aș fi putut petrece împreună cu cei dragi, în mod special cu copiii mei.

„Ani la rând am muncit enorm de mult. Plecam de la birou la ore destul de înaintate, iar acest lucru m-a făcut să pierd multe momente din viața copiilor mei. Însă de ceva timp am făcut o schimbare pozitivă în acest sens. Timpul este extrem de important! ”

A.A.: Care e lucrul pe care nu ai putea să îl faci niciodată ca să obții ce vrei?

M.C.: Nu aș face niciodată ceva rău, un lucru care ar putea leza pe cineva, doar ca să îmi ating eu scopul. 

A.A.: Cu ce gând te trezești dimineața?

M.C.: În fiecare dimineață când mă trezesc mă las copleșită de un sentiment profund de recunoștință față de tot ceea ce am primit de la Divinitate. Sunt recunoscătoare pentru faptul că am șansa de a mai trăi o zi în care mă pot bucura de natură și de oamenii dragi din viața mea. 

A.A.: Cu ce gând adormi?

M.C.: Adorm în fiecare seară cu speranța că mâine lumea va fi mai bună și, în același timp, cu mulțumirea că în ziua respectivă am făcut și eu ceva ca să contribui la asta.

Alături de Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu la Summitul Industriei Binelui din 2019

A.A.: Care e o experiență negativă fără de care nu ai fi cine ești?

M.C.:  Nu aș spune că a fost o experiență negativă, tocmai pentru că i-am dat un sens pozitiv în mintea și în sufletul meu. 

„Spun adesea că boala nu a venit întâmplător în viața mea.

Această experiență m-a adus mai aproape de cei dragi și, în mod special, de mine.

M-a ajutat să conștientizez lucrurile importante din viața mea , să mă concentrez pe ele.

M-a făcut să nu mai amân lucruri, să nu mai ratez ocazii, să trăiesc în prezent și să prețuiesc fiecare zi din viața mea. ”

A.A.: Ce i-ai spune Mariei copil?

M.C.: Dacă m-aș întâlni cu Maria, fetiță de 10 ani, în primul rând i-aș da o îmbrățișare lungă. Și în timp ce aș ține-o strâns în brațe, i-aș spune că o iubesc și că e minunată așa cum este.

Și aș ruga-o să încerce să nu uite asta niciodată și să nu simtă nevoia mereu să demonstreze celor din jur că este suficient de bună pentru a fi iubită și apreciată. Căci ea chiar este. Și așa va fi întotdeauna.

A.A.: O variantă a ta în vârstă ce ți-ar spune?

M.C.: I-aș spune să încerce, măcar de acum înainte, să fie mai relaxată și mai puțin perfecționistă. Să nu o sperie eșecul, fiindcă el va veni oricum și poate de multe ori. Și i-aș mai spune că, în astfel de momente, este important să își amintească ca ea are resursele necesare pe care le poate accesa pentru a trece cu brio peste orice moment greu.

A.A.: Ce-ți face ochii să sclipească? 

M.C.: O cafea savurată cu prietenii, un copac înflorit, o pasăre în zbor, o stea căzătoare și multe alte lucruri magice pe care doar omul le poate conștientiza în profunzime.

„Sunt fericită atunci când fac ceea ce îmi place, când sunt înconjurată de cei pe care îi iubesc și, mai ales, când reușesc să alin suferința cuiva aflat în nevoie. ”

A.A.: Ce modele ai avut?

Tatăl meu a venit special să îmi aducă bujori
Chiar dacă florile s-au ofilit pe drum, efortul lui m-a impresionat

M.C.: Tatăl meu a fost și este modelul meu. El a reușit mereu să îmi vorbească și să mă educe prin faptele sale. Îl iubesc și îl respect enorm!

El m-a învățat să fiu blândă, autentică și să am demnitate. M-a crescut cu o dragoste părintească imensă. Să vorbesc despre tatăl meu, mi-ar trebui zile în șir!

Este un munte de înțelepciune, corectitudine și generozitate, care oferă tot și nu așteaptă să primească nimic înapoi!

Lui îi datorez totul pentru că mi-a dat o educație aleasă, pentru că a sădit în mine ambiția și ideea că pot obține de la viață din ce în ce mai mult, iar secretul este să-mi doresc asta cu ardoare.

A.A.: Ai fost sprijinită de-a lungul timpului? 

M.C.: Da! Cu siguranță!

„Am avut mereu alături de mine familia, prietenii și colegii. M-au susținut și îmi acordă sprijin în tot ceea ce fac.

Cel mai mult a contat că au fost lângă mine atunci când am avut cel mai mult nevoie de prezența lor, în perioada cea mai grea din viața mea, când am luptat cu cancerul. Ei mi-au fost aliați în acest război și m-au ajutat să îl câștig.”

A.A.: Ai fost contestată?

M.C.: Probabil ca da, însă eu nu am cunoștintă de astfel de situații. 

A.A.: Ce îți spui când o dai în bară?

M.C.: Îmi spun că totul este în regulă. Este normal să greșesc și să experimentez eșecul. Aleg partea bună din orice experiență și sunt atentă la lecția pe care o am de învățat atunci când nu reușesc ce îmi propun.

A.A.: Ce planuri ai referitoare la România? Rămâi? Ești acasă aici? 

Am avut nenumărate ocazii să plec din țară, însă nu aș putea să fiu fericită în altă parte

M.C.: Da! Cu siguranță voi trăi mereu aici. Am avut nenumărate ocazii să plec din țară, definitiv, mai ales că am două surori și un frate care au plecat în urmă cu 15 ani din România. Însă eu nu aș putea să fiu fericită în altă parte, deoarece îmi iubesc enorm de mult meleagurile, tradițiile și neamul. 

A.A.: Ce îți oferă satisfacție în ceea ce faci?

M.C.: Pentru mine cel mai important lucru este că prin tot ceea ce fac împreună cu echipa, voluntarii, donatorii și sponsorii Asociației M.A.M.E. reușim să oferim, zi de zi, o șansă în plus la viață copiilor diagnosticați cu cancer și alte boli grave, din România.   

A.A.: Care e partea nevăzută a ceea ce faci?

M.C.: Cele mai dificile momente sunt atunci când interacționăm cu copiii bolnavi pe care îi ajutăm prin proiectele noastre. Atunci când îi vedem în plină confruntare cu boala. În astfel de momente întreaga echipă suferă. Însă, motivația și dăruirea care stau în spatele muncii noastre ne ajută să depășim momentul și să ne canalizăm toată energia pentru a aduce zâmbete și bucurie pe chipul celor mici. 

A.A.: Care e visul tău cel mai mare? 

M.C.:

„Îmi doresc enorm de mult să construiesc o clinică de recuperare psiho-medicală după standarde moderne, inspirată de proiecte mărețe din străinătate, unde copiii și tinerii diagnosticați cu boli grave să beneficieze gratuit de diverse programe de recuperare.

Astfel, voi putea ajuta cât mai mulți oameni care au luptat cu o boală gravă să își recupereze viața și puterea de zâmbi din nou.”

În vizită la Muzeul Simțurilor

Vezi în acest material video, mai multe detalii despre povestea Mariei.

Cu bine,

Arina.

Fotografii din arhiva personală a Mariei.

Lasă un răspuns